M-am trezit dis de dimineata … cand amintirile si perceptia viitorului se inclestau intr-o apriga lupta. Era ultima dimineata de dinaintea unei noi provocari.
Nu am stat pe ganduri, refuzand a planui ceva … Tot ce imi doream era sa las dimineata sa curga de la sine.
M-am trezit inert pe unul dintre scaunele de la ferestra in troleibuzul 62. Lasam in urma atatea amintiri si timpul trecea atat de greu pentru mine … dar totodata atat de repede pentru altii…
La unul dintre semafoare, cand troleibuzul 62 a dorit poate sa-mi arate ce las in urma mi-am aruncat privirea pe fereastra … o batrana, de care anii nu au avut mila, inconjurata de 3 buchete de flori inghetate, priveste in gol … In spatele ei, paradoxal, o cofetarie in vitrinele careia pot fi vazute atatea bunatati… Un trecator se apropie de ea, ii intinde ceva … acum, in mana ei sticlesc 3 monede a cate 10 bani. Privirea ii ramane atinita in palma, cu cealalta mana numara neincrezatoare monedele, trecatorul isi continua drumul; batrana priveste pierdut in palma. In spatele ei : vitrina plina cu bunatati si 3 buchete de flori inghetate sub razele unui soare de Brumar.
In geamul troleibuzuilui 62 sticleste o singura lacrima sub zeci de priviri …
Concluzia mea este ca nu cunosti un om pana cand nu-l pui sa scrie ceva… imi pare foarte bine de cunostinata
Alina sunt! (Festeu)