Nu de putine ori auzim urmatoarea axioma:
O viață cu adevarat trăită este aceea în care ți-ai făcut timp să sădești măcar un pom, să aduci pe lume și să crești măcar un copil, să construiești o casă, un univers al familiei.
O numesc axioma pentru ca ea nu necesita demonstratie, cel putin nu in conceptia celor care in bezna de taine si indoieli ce ii inconjoara incerca gasirea sensului vietii.
Iata ca astazi ma pervertesc! Refuz acceptarea acestei asa zise axiome si mai mult, ii condamn la banalitate pe cei ce cred in aceste vorbe. Nu pot accepta ca cineva inchide ochii impacat cu mai mult decat o resemnare. O resemnare pe care trupul in care se consuma ultimele palpairi ale vietii o transforma prin intermediul implinirilor intr-o viata cu adevarat traita.
Desi asemanatori la o prima vedere, noi oamenii, suntem diferiti. Traim mai intens sau mai putin intens, zambim mai mult sau plangem mai des, ne bucuram mai usor sau mai greu insa cand clipa finalului se apropie resemnarea este elementul ce ne uneste…
